Sa fii tata de baiat, este o meserie provocatoare!

„Un baiat devine barbat:

In functie de genetica
In functie de biologie
In functie de educatie.”

Vineri am participat la un eveniment extrem de constructiv:Baietii din viata noastra, happening de Ioana Grozea.

Oportunitatea de a fi prezenta,  mi-a dat impulsul de a scrie acest articol pe care il aveam de ceva vreme salvat in draft, insa nu reuseam sa il slefuiesc.

Acum,  am inteles de ce: pentru ca nu aveam atat de mult curaj sa recunosc faptul ca sotul meu, tatal baiatului nostru in varsta de doi ani poate face mai bine decat mine, multe activitati impreuna cu micul strengar.

Cu siguranta, daca esti mama, iar aici nu ma refer doar la mamele de baieti ci si la cele de fete, esti in asentimentul meu!

Avem uneori sentimentul ca doar noi, mamele:

– stim ce este mai bine pentru copil,

-doar noi il hranim conform standardelor,

-doar noi ii putem contura cel mai bine educatia,

-doar la noi sta adevarul absolut legat de ce activitati trebuie sa parcurga copilul, sau cum sa ii identificam emotiile…..si lista poate continua.

Pornind de la aceste idei, de fiecare data cand tatal intervine in orice activitate a copilului, incepe apostrofarea.

In realitate, prezenta barbatului in viata copilului, mai ales daca este baiat, este definitorie. De ce?

Deoarece ” sangele apa nu se face”, asta pe de o parte si pe de alta parte,  faptul ca „identitatea masculina se formeaza pe model masculin si structura psihologica se formeaza pe model masculin.”

Gaspar Gyorgy, unul dintre invitatii Ioanei, psiholog terapeut specializat pe activitatea baietilor, ne-a transmis atat de transparent si ferm, importanta prezentei masculine in viata copilului baiat.

Simbioza cu mama, pentru un baiat, dureaza in medie pana la varsta de doi sau trei ani. Nu o spun eu, ci studiile si cercetarile realizate de psihologi. Astfel, dupa aceasta perioada de conectare mai mult decat in orice alta etapa a vietii, copilul baiat, incepe sa urmeze actiunile pe care barbatul din viata lui le intreprinde si astfel poate afirma : ” nu vreau sa fac ce zice tata dar vreau sa fiu ca tata!”.

In ajutorul nostru, al mamelor preocupate, Michael Thompson si Dan Kindlon, (psihologii care si-au dedicat parte din viata studierii si solutionarii situatiilor aparute in viata baietilor),  vin cu detalii extrem de utile referitoare la provocarile parintilor de baieti, sintetizand informatii in cartea : „Crescandu-l pe Cain”,   pe care o puteti gasi aici.

Personal, consider ca instinctul cu care am fost inzestrati, acela de a fi parinti este unul foarte puternic, insa in aceeasi masura, cred cu tarie ca in era tehnologiei, a informatiilor atat de ursor de gasit, suntem aproape obligati sa ne informam referitor la cresterea si educarea copilului.

Important este sa o facem cu echilibru si sa nu ne invinovatim reciproc. Aici ma refer la noi parintii, unul fata de celalalt.
Ce cred eu ca este cel mai important in activitatea se parinte, mai ales daca privim din perspectiva tatalui?

●  Sa imi fie recunoscuta capacitatea de a avea grija de propriul copil chiar daca o fac in stilul meu. In fond, suntem unici si reactionam diferit. Faptul ca suntem parteneri inclusiv in echipa numita : cresterea copilului nu ne obliga sa reactionam identic.

Explicatie: barbatul a fost programat din copilarile sa „nu planga ” sa nu dea semne de slabiciune” sa nu recunoasca daca ii este rusine”…

Este firesc sa se inhibe daca eu, femeia lui ii spun ca el greseste cand are activitati cu copilul.

Ce face in acest caz? In loc sa asculte argumentul meu referitor la o situatie care nu imi place, se va speria, si asa cum a fost invatat, nu va recunoaste ca ii este teama, ca nu face bine ceva si va ajunge sa nu mai petreaca timp cu copilul din frica de a nu gresi.

Un exemplu despre cum procedez eu:

„Sunt foarte fericita ca tu si baiatul nostru aveti timp impreuna si mi-ar placea sa imi spui ce parere ai tu despre faptul ca eu imi doresc sa nu manance ciocolata la varsta de 2 ani, deoarece eu simt ca il agita. Poate gresesc in gandirea mea.”

In loc de :

„Nu il mai las aingur cu tine deoarce tu ii oferi un exemplu negativ de alimentatie!”

Cum va suna?

Mie imi suna a „Muzica infricosatoare” a doua varianta,  termen preluat in cadrul Cursului Cercul Sigurantei, despre care voi scrie in curand, un articol pe blog. Multumesc Loredana  pentru inspiratie!

Este adevarat ca TONUL face MUZICA? Eu sunt convisa ca este cheia.

Ce cred ca este important pentru ca un copil sa creasca inteligent emotional?

1. Sa creasca convins ca ambii parinti sunt preocupati de el si il inteleg, fara ca unul dintre parinti sa ii spuna vreodata ca celalalt greseste.

2. Ambii parinti sa comunice la unison pe aceeasi tema in fata lui.

3. Sa ii fie recunoscute emotiile dar mai presus de orice, sa fie  organizate de adulti.

Explicatie: un copil care plange de furie pentru ca nu are masinuta colegului dar caruia ii spui ca si tu adult esti trist ca nu poti avea tot ce iti doresti uneori, va creste cu siguranta ca este in regula sa fii furios uneori dar este important cum rezolvi situatia, nu cum fugi de ea.

Sau un copil care se refugiaza in bratele mamei atunci cand tatal ii atrage atentia asupra unei limite incalcata iar mama il protejeaza excesiv pe copil, subminand autoritatea tatalui, nu va putea invata lectia echipei.

4. Sa primeasca timp si atentie atunci cand are nevoie de ele.

5. Sa ii fie incurajata explorarea copilului, astfel incat viitorul adult sa creasca fara hiba ca nu are voie sa faca ceva ce nu ii ofera comfort.

Exlicatie: este necesar sa ii oferi baze sigure copilului, fara sa il limitezi insa nu trebuie sa cazi in capcana in care simti ca doar tu ca mama te joci frumos si bine cu copilul. Daca isi doreste sa exploreze un tobogan prea inalt sau o sa se joace intr-un spatiu aglomerat de obiecte care il pot rani, poti elimina factorii de risc, de exemplu o masa cu colturi poate fi acoperite de protectii, sau pe scara toboganului il poti invata la inceput sa se urce cu grija si fara alte obiecte care sa ii distraga atentia.

6. Sa ii fie comunicate cu fermitate dar si transparenta, partile corpului inca din copilarie si sa aiba acces la educatie sexuala.

Explicatie: sunte perfect de acord ca noi, am crescut in perioada in care am fost invatati ca este ( rusine) inclusiv sa iti cunosti corpul, insa in prezent, tentatiile fiind pretutindeni, copilul trebuie sa fie CORECT si complet informat acasa, astfel incat sa nu fie luat prin surprindere la gradinita sau la scoala.

Pe mine m-a ajutat sa imi asez mai bine ideile, cartea lui Meg Hickling:

” Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex”, pe care o gasiti aici.

„Volumul autoarei canadiene Meg Hickling   nu este un ghid de iniţiere sexuală, ci  este un ghid de iniţiere a discuţiilor noastre referitoare la sex cu copilul nostru”

Multumesc draga mea prietena Adina Paun pentru recomandari si pentru ca esto mereu aproape.

7. Sa inteleaga emotiile sale dar si pe ale celor din jur.

8. Sa invete ce inseamna empatia prin exemplul mamei dar si al tatalui.

9.Eu cred ca, TU ca mama, ai un rol esential in relatia TATA-FIU!

Explicatie: cu cat incurajezi mai mult pe baietii tai sa petreaca timp impreuna, fara sa iti creezi scenarii despre: ce vor manca, cum se vor juca, in ce spatii aglomerate sau nu vor merge, cu atat relatia voastra, a familiei va fi mai sanatoasa.

De ce? Baiatul isi va umple rezervorul alaturi de tata, tatal va explora alaturi de baiatul lui ceea ce isi doreste, tu ca mama poti sa ai o activitate doar a ta, iar reintalnirea voastra va fi mult mai dinamica.

Daca din orice motiv tu, mama ii transmiti copilului nesiguranta cand il lasi cu tatal, chiar si fara verbalizare, categoric se va dezechilibra relatia voastra ca intreg.

Tot in cadrul evenimentului, o mamica, ne-a transmis faptul ca dupa ce baietelul in varsta de sasei ani a inceput sa petreaca mai mult rimp alaturi de tatal lui, a devenit din ce in ce mai dorinic sa stea in bratele mamei, iar mama, a inceput sa isi faca griji referitor la aceasta dependenta de ea. Traducerea specialistilir a fost aceea ca micutul a simtit ca mama nu se simte comfortabil cu acest timp al baietilor, iar teama ei constanta s-a materializta in actiunile baiatului copil.

Eu, recunosc faptul ca majoritatea activitatilor periculoase: sarit de pe canapea, mobila, catarat pe tobogan, copilul meu le-a invatat alaturi de tatal lui.

Acum, analizandu-i dinamica si motricitatea, ma simt uneori foarte rusinata pentru ca in trecut i-am atras atentia.

Stiu ca ii vrea binele ca si mine, ca si bunicii, de aceea sunt foarte relaxata chiar si atunci cand nu sunt eu prezenta 100%.

CONCLUZIE

Cu totii afirmam ca este greu sa fii mama. Perfect de acord. Dar la tata ne gandim?

Eu cred ca nu este greu ci este provocator, sa fii parinte,  insa in aceeasi masura pentru tata cat si pentru mama.

Si tatal lucreaza, orice meserie ar avea, si el ca si mama, sigur are griji si preocupari referitor la cresterea corecta a copilului sau a copiiilor, si el ca si mama se poate simti lezat daca este apostrofat referitor modul in care il invata e copil sa creasca in aceasta lume.

● Eu mai  cred, ca din moment ce tu ca femeie, l-ai ales pe omul tau sa iti fie partener de viata si tatal copilului, nu poate fi decat un om deosebit si nu ai niciun motiv sa nu iti doresti ca micutul sa se dezvolte in voie si sa devina ca tatal lui.

Mi-a placut la nebunie ceea ce o mamica jurnalist a afirmat la evenimentul de ieri, si anume:” Copilul este 50% mama si 50% tatal. Atunci cand un parinte ii neaga celuilalt capacitatea de a-i oferi copilului un exemplu sau o activitate, il face pe copil sa simta ca jumatate din el este slaba sau incapabila de a realiza ceva pe termen lung.”

Practic nu invalidezi partenerul, o faci indirect asupra propriului copil. Eu am spus: WOW!

●Si mai cred, ca daca nu am fi in acest  conflict  permanent de idei:  BARBAT/ FEMEIE, am putea crea un echilibru perfect care sadit cu grija, s-ar oglindi asupra educatiei copilului, sau copiilor insa in primul rand, asupra starii de fericire pe care o are copilul sau o au copiii.

Eu mai presus de toate, imi doresc un copil sanatos si FERICIT!

Hai pe blog sa imi spui opinia ta despre meseria de parinte si despre ce iti doresti tu raportat la copilul tau!

Andreea Vasi

(cateva cuvinte despre autor)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

NE GASESTI SI PE